România – cod roșu de corupție

România – cod roșu de corupție

tiți momentul acela când toată frustrarea răbufnește prin râs? Când te apucă o criză nesimțită și nu te mai poți opri? Așa am pățit eu în această seară, când am văzut poza asta. Da, știu, nu e frumos să râzi de aspectul cuiva, dar eu cred că mi-am dat seama că dacă nu mai râdem uneori, ne ia plânsul cu sughițuri.

Iar la duamna Vasilica, deși am aflat că ura ca în Teleorman să fie strigată așa, este nu urâtă pe dinăuntru, ci hidoasă de-a dreptul, la fel ca mulți alți colegi de partid, la fel ca ipocriții din PNL, care se dau opoziție, în timp ce ling funduri și resturi de ciolane, la fel ca medicii care ascund cazuri de malpraxis, la fel ca asistenții sociali care văd în orfani doar o sursă de venit, la fel ca profesorii care fac liste cu șpaga necesară de la părinți, la fel ca jandarmii care ascultă mutește ordine absurde, la fel ca polițiștii cărora le reclami un abuz cumplit, împotriva unor copii, iar ei te amenință și îți inventează dosare penale, la fel ca și ca și ca…

Corupția nu începe niciodată de sus, corupția crește după ce i se permite să facă asta. Începe de jos, de foarte de jos, apoi urcă și își întinde rădăcinile. Ai dat șpagă, te-au uitat pe geam când era un jaf în autobuz, ai mers mai departe în timp ce un soț își bătea soția în stradă, ai fraierit vreun client pentru un leu în plus, ai luat ceva acasă ca să vinzi mai departe pe ascuns, ai mânărit niște acte, ai furat niște lei din casa de marcat că oricum nu se prinde nimeni, îți bați joc de angajații tăi? Atunci ești parte din problemă. S-a discutat extrem de mult după Colectiv, dar nu s-a realizat mai nimic. Oamenii merg în continuare în cluburi nesigure, unde riscă să moară în orice clipă, ISU închide ochii și se face că plouă, Arafat profită de statutul de zeu și stă comod pe piedestalul pe care l-au așezat românii.

Nu doar la proteste putem face ceva, nu trebuie să ni se depășească de fiecare dată limita ca să programăm un protest de câteva ore, să le dăm peste nas temporar și apoi să o luăm de la capăt în jocul de-a șoarecele și pisica pe care îl ducem cu politicienii. Trebuie să facem ceva zilnic. Să nu mai închidem ochii, să nu mai privim pe geam, să nu ne mai facem că plouă, să învățăm să spunem “Nu!”, să înțelegem că orice rău, cât de mic, este tot un rău. Că nu ne jucăm doar cu viitorul nostru, ci și cu viitorul copiiilor și nepoților noștri! Că nu trebuie să se ajungă din nou la vărsare de sânge pentru a spăla păcatele pământului strămoșesc, ci schimbarea poate începe chiar din noi.

Condu corect și nu mai încălca regulile de circulație, nu le mai cere părinților șpagă, refuză să dai șpagă, asumă-ți atunci când încalci legea, nu mai încerca să fraierești clienții pentru un leu în plus, respectă-ți angajații și respectă-le drepturile legale, încearcă să îți asumi că poți fi o parte din vină sau poți fi o parte din procesul de vindecare. Lumea nu o poți salva în câteva zile, poate nici în câteva generații, dar poți salva câte un om pe rând. Schimbarea începe din noi și cu ajutorul nostru. Schimbarea începe ieri, nu mâine și nici măcar acum. Pentru a schimba ce este în jur, trebuie să schimbăm ce este în noi. Și abia asta este cea mai grea luptă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *